Manifestaţii uriaşe împotriva Guvernului rus au zguduit sâmbătă regiunea Habarovsk, în Extremul Orient, după arestarea unui guvernator popular şi înlocuirea sa, săptămâna aceasta, cu un om numit de Kremlin, care nu a trăit niciodată în regiune, relatează AFP.

Locuitorii din Habarovsk, în apropiere de frontiera cu China, au ieşit în masă în stradă după arestarea, la 9 iulie, a guvernatorului regional Serghei Furgal, acuzat de crime şi destituit luni.

Este vorba despre unele dintre cele mai importante manifestaţii împotriva Guvernului Rusiei din ultimii ani, iar Kremlinul a acuzat săptămâna aceasta că ele sunt alimentate de activişti din opoziţie din afara regiunii. Zeci de mii de persoane au mărşăluit pe străzi, la Habarovks, agitând steagul regional şi banderole şi scandând slonaguri ostile preşedintelui Vladimir Putin, iar maşini care treceau claxonau în semn de susţinere.

mai mult la : /deschide.md/

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here