Oponentul înverşunat al preşedintelui Vladimir Putin, Aleksei Navalinîi, a fost reținut în această dimineață la Moscova când a ieșit să-i cumpere flori soției sale. Anunțul a fost făcut de către politician într-un video postat pe contul său de Instagram.
Politicianul spune că a fost reținut de poliția moscovită în apropierea casei sale, iar în prezent se află la un sector de poliție.
„Am ieșit astăzi să alerg și să-i cumpăr flori soției, astăzi este ziua ei de naștere. În scara blocului eram aștepta de o dubiță a poliției. Acum, ca un prost, mă aflu la sectorul de poliție”, spune acesta.
Amintim că în luna septembrie, 2018, Alexei Navalinîi, critic aspru al președintelui rus Vladimir Putin, a fost reținut chiar la ieșirea din centrul de detenție, unde a fost închis pentru 30 de zile. În aceeași zi, politicianul a fost reținut pentru încă 20 de zile, pentru acțiunile din timpul protestului față de reforma pensiei, care a avut loc la 9 septembrie 2018.
mai mult la deschide.md